Magicul ticăit

Plutește un praf magic în jurul meu,
E praful secundelor și-al clipelor neirosite...
E praful vieții....pe care n-avem timp s-o mai vedem
E praful cu care putem să zburăm fără zâmbete false...
putem să folosim cuvinte făr' să doară.
E praful ce-ți trimite ochi pătrunzători....
să-ți pună într-o sclavie dulce....inima!!!
E praful pe care-l ignorăm cu graba noastră...
și groaznic sună tic-tac-ul irosit.
Ca un țipăt chinuit de sfârșit.
Secundele nu mai există când trebuie să numeri banii...
minutele sunt mediocre...inșelătoare..
nouă ne trebuiesc ani.... "s-ajungem undeva!'
Și-ajungem în același loc din care am plecat,
dar nouă nu ne pasă că nu vedem dincolo de pământ.

Avem timp?! avem suficient timp!
Adună-te, respiră...timpul e al tău!
Nu fugi de el...nu fugi după el...
Fugi prin viață secundă cu secundă...și deschide-mă!
Deschide-l și pe cel de lângă tine cu ticăitul magic...
Eliberează  o conștiință limitată!

Adună-ți praful magic!

Cand greierii s-aud și clipele-s negre,
parc-au murit romanțele sub banca de nuiele.
Parc-aș vedea prin gratii nebunele doruri grele
Și-mi pare c-aud în spate, intre blocuri,
aceleași monotone roluri.
Mai sunt din când in când și goluri.
Goluri de noapte și feerice tăceri chemate.

Când greierii nu se mai potolesc și miroase-a ploaie,
aștept pe geam să te zăresc...
da-i noapte si n-ai să vii odată cu lumina...
și n-ai să vii când greierii s-or potoli.

Intre speranță și ignoranță

Poate curând s-o ostoi și vântul nepăsării
și nu vor mai muri prin foame și-n durere pruncii.
Poate curând se va opri și valul crunt de mincinoși ce ling în cratițe satanice!
Poate curând si măștile vor apărea numai pe scenă...
Curândul să-l facem prezent ...
Și-acest poate murdar să-l șmotruim frumos cu flori si zâmbete de azi.

O preferință

Prefer tăcere și mă omoară când vine fără să anunțe.
Prefer tăcerea blândă și calmantă ca florile de tei.
Prefer tăcerea când mă pierd în ochii tăi,
Prefer tăcerea plină de-nțeles decât cuvinte chinuite.
Și tot tăcerea mă gâtuie când nu te simt aproape...

În căutarea ritmului

Coregrafia vieții mele s-a cam blocat...

În culise mă regăsesc...dar nodul din gât mă oprește...

mă oprește să-mi dansez valsul tinereții pe scena vieții.

Am ritmul, știu mișcările, le-am învățat cu timpul...
le-am învățat cu dungi de rimel pe obraji.
Cu zilele si anii...fără nicio balanță.
Am zâmbetul doar în culise și culisele-s în mine.
Nu-mi vine să-l mai pun pe scenă căci mă sperie oamenii.
Mă sperie prin nepăsare și vorbe multe și degeaba.
Mă sperie cu superficialităti și suflete absente și-anesteziate de trivialităti.


Ceva lipsește.
Nimeni nu vede, nimeni nu aude.
Cin' să-nteleagă cântecul din mine?!
Nici creionul nu mă mai ascultă și-i trist...
Căci sunt pagini ce rămân nescrise.
Cum să continui dacă nu mai pot dansa?!
Cum să dansez dacă nu-mi mai găsesc ritmul?!
Cum să zâmbesc dacă nu mai am cui?

C-o panză de bomfaier, lent o să-mi omor destinul...
iar dac-o fi să supăr Universul măcar să știu c-o să-mi recapăt ritmul.
Ritmul...
Ritm fără umbre și durere.
Ritm fără cuvinte, cu simțăminte ca avere...
Ritm cu secundele ca anii.
Ritm de zâmbet ca grimasă preferată...
ritm de esență și-n esența mea!