Ceasul s-a oprit!
Usa s-a deschis...sau s-a inchis...Nu ma uitam la scari pentru ca stiam ca sunt acolo si ca trebuie sa le urmez.
Dificultatea era de fapt, ca nu stiam daca sa cobor sau sa urc.
Dificultatea era de fapt ca nu vroiam sa ies pe usa deschisa dar nu aveam de ales...
Si-am stat.
Tulburarile spiritului se amestecau cu ratiunea pusa la grea incercare.
Diferitele stari prin care treceam ma uscau de puteri, ma transformau.
Imi aminteam, imi reveneam si nu mai simteam. Nu mai simteam decat vantul care suna a gol prin usa deschisa.
Ma uitam la usa-nchisa. Cu toporul as fi sfasiat-o si i-as fi dat foc sa nu se mai inchida niciodata.
Si-am iesit. Si-am fugit pe prima scara. Credeam ca urc si ca ma departez....dar clipele ratacite-mi dovedeau ca de fapt cobor. Picioarele-mi erau amortite, gura uscata ar fi avut intrebari. Mainile goale-mi acopereau fata sa nu mai simt aerul. Oameniii fugeau pe scari...unii tot mai sus altii din ce in ce mai jos.
Eram pe prima treapta si nu stiam daca urc sau cobor. Bataile inimii se-accelerau cand priveam spre usa-nchisa. Mi-era frica sa fac un pas sa nu ma indepartez si mai mult. Urechile-mi ciulite astcultau...din usa-nchisa se auzea tacerea. Urzeam planuri de spargeri cumplite. Ma distrugeau gandurile. Nu ma puteam misca ... un pas nu mai puteam face. Frica ma sugruma...frica. Fiecare cuvant si privire ma sfasia cate putin....si-atunci imi doream sa dispar, sa fug sa nu ma mai vada nimeni, rusinandu-ma parca de incapacitatea mea de a fugi de langa usa-nchisa.
Si-au venit hohotele...si mainile se luptau sa le opreasca. M-am oprit pe scara...si-am plans, si nu mai stiam unde sa merg....si nu mai stiam in ce sa mai cred caci sfartecate mi-erau sperantele de usa-nchisa. As fi vrut un rand de scari un singur rand de scari...atat si unul cat mai sus...atat. Sa nu am unde sa ma duc, sa nu fiu nevoita sa-mi macin inima pe prima scara, langa usa-nchisa nestiind incotro s-a iau.
Si cand credeam c-am reusit sa ma ridic si sa plec, ma aruncau iar gandurile-n genunchi pe prima treapta.....Si nimic nu mai era langa mine...ca o ruina asteptam sa se deschida usa-nchisa. Ca o ruina ma sfarseam singura intr-o singura treapta, ca o ruina incapabila sa vada nepasarea, ca o ruina ma clatinam la fiecare greutate de pe scara.
Tic-tac! Si m-am trezit...si-am fugit. O fuga nebuna, o fuga distrugatoare, fara ragaz sa privesc inapoi. Ras, plans, fugeam si nu mai oboseam.
Si-am fugit, de nepasare, de indecizii, de crude comparatii, de aberatii, de zambete, de rare flori de iasomie, de dulci taceri in nopti intunecate...si-am fugit si fuga m-a secat. Cu lacrimi voi incepe si seceta-mi va fi o amintire.
Si-am stat, si m-am oprit si m-am trezit! Eram tot eu...dar mai bogata din iubire si sunt tot eu dar diferita, insa tot eu!
Si-am invatat ca nu pot renunta la mine si nici la tine...si tot ce pot si trebuie sa fac e sa fiu eu...orice ar insemna asta!!!
