Anii mei...

A mai trecut un an din viata mea. Imi vine sa plang...si nu mi-e rusine sa plang imi este doar groaza ca nu ma mai opresc. De ce? de ce sa plang?! ...sau de ce m-am nascut?! Irelevant...
Plansul nu-i un semn al slabiciunii si nici unul al umilintei si nu-i neaparat un semn al suferintei. E o stare in care reversi tot ce-ai strans in tine...
Dar voi zambi...asa cum stiu sa fac...
Revad momente...am planuri mari in viitor. Ce am facut?.... ma intreb uneori si mai raspund din cand in cand.
Ce-as vea sa fac?! raspund mereu cu-aceeasi naivitate...TOTUL

Si desigur...Ziua Internationala a Poeziei.
Cu 23 de ani in urma, pe 21... Renasc mereu in ziua asta ca sa pot continua...sa fiu EU.

Buzunarul...

Si toate astea datorita Loredanei...Multumesc!

Doua umbre...doi oameni....doua costume cu suflet si palarii. Atat si este destul. Arta nu are pretentii cantitative ci calitative. "Buzunarul cu paine" o piesa de Matei Visniec. O piesa de teatru doar cu 2 pioni dar are au caracteristici de rege si regina. E un titlu, e o nimica toata, un buzunar cu paine din care insa se hranesc mii de oameni insetati de frumos. Replici si framantari, nimicuri mari....
O piesa care Matei Visniec creeaza personaje ce nu trăiesc într-o lume abandonată, ci sunt prezente, angrenate într-o problematică existenţială, tulburătoare.

"De ce Buzunarul? Un text inteligent. Vorbeşte despre noi. Aşa cum suntem. Cinici şi superficiali. Inteligenţi şi penibili. Generoşi şi laşi. Noi cu toate cele ale noastre. Bune şi rele.Într-o lume îngheţată în vorbe. Nemişcată. O lume caraghioasă şi tristă în acelaşi timp. Un text emoţionant. Vişniec undeva între Caragiale şi Beckett. Şi ce atâtea cuvinte!... De ce Buzunarul? Pentru că îmi face pur şi simplu mare plăcere să exist în aceasta piesă." (Oana Pellea)

Noticias de última hora

Nu am mai scris pe blog...decat poezii...din ce in ce mai multe!
N-as vrea sa le mai scriu. N-as vrea sa le mai stiu...
Le stiu si trebuie sa le scriu...arunc cuvintele din mine ca sa mai scap de mine.
Dar am vazut lucruri frumoase si am citit...si am trait ...si am descoperit oameni cu suflet, talentati si devotati...oameni nesufocati de monotonie si probleme de comunicare si socializare.
....8 martie....1 martie...flori, cadouri...pretexte de sarbatorit, ieftine si cu atat mai dureroase. Sigur ca ne place sa primim lucruri dragute, sigur ca avem nevoie de clipele in care suntem in centrul atentiei si in care suntem sarbatorite...Dar stau si ma intreb de ce trebuie sa fie o zi anume pentru toate astea?!
Sa nu mai exagerez totusi cu "filozofeala" asta ca sa nu vina feministele la mine cu vreo reclamatie...:D....La multi ani totusi si de pe acest blog....



Se intampla si lucruri frumoase cu astfel de ocazii. Am fost la un spectacol de teatru de 8 martie (intrere libera pentru fete...informatie pretioasa de la colega Cristina...care e la curent cu orice activitate la care e intrare libera k doar e criza...). Deci am fost la piesa "Te iubesc! Te iubesc?". Superb...cum ar spune Loredana (pt ca nici ea nu a lipsit)...mirobolant cum ar spune Stefana...Senzational ...cum ar zice Diaconescu...etc. Impresionant...cum o sa zic eu...
Si cateva replici din piesa, asa...in incheiere! Pe alta data si cu alte plictiseli de vorbe...


Ea: Dragostea bărbaţilor e ca un foc de paie. Se aprinde repede, şi se stinge şi mai repede.

EL: Te iubesc ca un nebun.
EA: Nebunia trece.
EL: Dar dragostea rămâne.
EA: Ce mai rămâne din dragoste după ce a trecut nebunia ? Obişnuinţa.

EL: Fericirea este..când e bine...şi nu ne certăm...şi dormim...

EA: Uita-te si tu in ce hal suntem. Nu iei in serios nimic. Ar trebui să suferi.
EL: N-ai idee cât sufăr...
EA: Când te gândeşti la trecut?
EL: Când mă gândesc la somn...

EA. Dacă aduci tot salariul acasă înseamnă că mă iubeşti?
EL: Bine, am să încerc să nu-l mai aduc pe tot...