luni, 6 iulie 2009

O particica de MINE

Stau in fata laptopului si incerc sa va scriu ceva....stiu ce as vrea sa va spun si totusi nu-mi gasesc cuvintele! Cam nasol pt o viitoare jurnalista, nu credeti? Mda...nu m-am razgandit inca, tot Radio vreau, deci imi permit luxul asta deocamdata...de a nu avea inspiratie. Scrisul la comanda se recomanda daca vrei sa intrii in lumea presei scrise...

Si cum sa incep deci?! Cu o intrebare care la o prima vedere pare simpla : "Vrei o cariera?" (vrei sa-ti recunoasca toti meritele?)
Suna ca o campanie de promovare de la Amway, nu? mai lipseste intrebarea tipica "Vrei sa-ti maresti substantial veniturile?!"
Dar revenim prima intrebare....:D care nu are nici o leg cu Amway si raspunsul pe care l-am da cu totii...."Sigur ca da." Cu totii vrem asta...e un lucru normal, o trasatura specific-umana pt ca se trage din dorinta de a-ti crea relatii in care sa fii admirat, aprobat si laudat pt ceea ce faci. Tocmai de aceea viata e o serie intreaga de socializari. Traim in societate si activitatea profesionala este primul pas spre relationare. Avem nevoie intr-adevar de o cariera, de realizarea profesionala pt ca implicit avem nevoie de o situatie materiala care sa ne permita sa ducem o viata decenta (sau ma rog, fiecare are perceptia lui cand e vorba de veniturile financiare care i-ar fi necesare).
Dar mai avem nevoie si de "iarba"...glumesc doar ce mi-am amintit melodia! Deci mai avem nevoie si de iubire. Si cum am putea sa o gasim daca noi nu iubim?! Si nu e vorba doar de relatia dintre un barbat si o femeie. E vorba de modul in care interactionezi cu oamenii. Mii de fiinte cu aceeasi constructie genetica si totusi atat de diferite...Aceleasi fiinte au pana la urma nevoie de iubire, de intelegere, asta ii aseamana.
Iubeste un om pentru ca-ti zambeste, iubeste un om pentru ca pur si simplu iti arata o strada, iubeste omul cu care stai la masa, iubeste omul care te saruta cu drag...iubeste omul care ti-a dat viata!
Cantam, dansam, mergem la film, party-uri si intanliri, radem, ne indragostim, uram, ne pare pare rau, iubim, suferim, calatorim, invatam, criticam si judecam, admiram....si multe alte lucruri pe care le facem sunt parte din viata noastra in fiecare zi, lucruri in care speram ca vom gasi fericirea.
Si eu afirm ca fericirea-i relativa! Mda, ca si cuvant ce inteles are?! Greu de spus. Toata viata poti cauta fericirea si poti realiza la un moment dat ca fericirea e langa tine sau ca a trecut pe langa tine.
Vrei sa-ti indeplinesti visele? Pai da, mi se pare normal, cine nu vrea?! Dar stii tu sigur ca visele alea iti aduc fericire?! Nu poti atinge fericirea dar o poti simti atunci cand ai oameni dragi langa tine, cand zambesti, cand iubesti momentele pe care le traiesti. Poate chiar si cand ti-e dor...
Scriu toate astea NU pentru ca am descoperit "esenta" vietii ci pt ca am impresia ca le pot percepe mai usor cand le vad insiruite undeva.
Mie imi plac oamenii, iubesc sa ii privesc sa-ncerc sa le ghicesc gandurile....numai ca uneori.... Imi pare rau ca ii ranesc desi ii iubesc, poate nu intelegeti cum e posibil sa ranesti un om cand il iubesti?! Nu am raspunsul la intrebarea asta, poate pt ca nu-l iubesti suficient sau il iubesti prea mult!
Stiti foarte bine ca familia mea e numeroasa si pot sa va spun cu siguranta ca e extraordinar... Din ce punct de vedere? m-ati putea intreba....din multe. Nu neg faptul ca au fost si momente grele, momente in care viata ne-a pedepsit aspru. Clipe in care au fost probleme de sanatate, certuri si neajunsuri de toate felurile. Dar toate trec si singurul sentiment care a ramas e iubirea pentru ca tot ceea ce s-a intamplat ne-a invatat sa ne iubim si sa ne sprijim la greu, sa ne sustinem si sa uitam clipele grele. Incerc sa exprim acea bucurie pe care o ai cand stii ca oamenii aceia de acasa (sau de oriunde ar fi) sunt cu tine orice ar fi si stii ca te iubesc neconditionat. Pentru mine familia mea e sursa mea de energie si speranta, sursa de la care imi incarc bateriile pentru merge mai departe si pentru a realiza ce-mi doresc. Si numai daca i-ati vedea pe Filip si pe Sara sau pe Luca si Iacob, mai nou chiar si pe Paul sau Juni...Copii cu zambetul lor nevinovat nu stiu decat sa te iubeasca si sa te astepte cu drag de fiecare data. Sunt departe de ei dar ei ma ajuta sa fiu EU pentru ca ei ma vor asa cum sunt, si voi toti ceilalti veti vedea ce simplu e sa iubesti un om cand o faci doar pt ca e el insusi.
Cum zicea bunica mea... "Iubeste soarele mereu, nu doar cand ploua" iubiti oamenii mereu...nu doar cand nu mai sunt cu voi, iubitii chiar si cand nu sunt ca voi, iubiti clipa cand o traiti, nu dupa ce a trecut!
Si cam asta e...se pare ca daca nu mai am facultate si cum lucrez doar part time am mai mult timp sa ma gandesc la tot felul de chestii....dar promit ca nu va mai plictisesc asa mult never!

Niciun comentariu: