Si cateodata ma sperii de mine,
....de clipa-n care se nasc in mine aberatii.
Ma sperii si m-alerg si ma imprastii peste tot...
ca frunzele-n vant sunt la fel de secata.
De ce sa incercam sa stapanim furtuna?
Cand nimeni nu iubeste decat ura?!
De ce sa mai ofer?...sau sa cer?!
Mai bine sa n-aleg...s-alerg si sa nu pastrez nimic...
Sa nu mai caut explicatii?
Sa nu-mi mai umplu rafturile de chinuriri straine?
Sa scap de praful dureros si sa ma curat de speranta?
N-as putea...
Arunc funzele uscate...
si din vant adun doar florile de tei.
Si din voi pun in rafturi doar miresme si idei
...unde sa gasesc un scut sa nu ma mai loveasca vantul?
Am s-adun mereu...din fiecare tot ce-i mai greu sa care.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu